Stiri din Romania

Posted in constiinta & tehnica by tudor on February 23, 2009

o fotografie din 2007, publicata in Jurnalul ne informeaza ca 67. 783 de gospodarii din Romania sunt inca neelectrificate. acum o saptamana transpir de zor in sauna uscata citind ca Romania este pe primul loc la risipa de energie din Europa. singura? nu. uite-o si pe Bulgaria.

descopar niste fotografii in care Iliescu joaca petanque si popice cu sotii Ceausescu. cu siguranta primul i-a batut pe ultimii doi.

citesc si nu pricep:  “Cumpăr bord Peugeot 305, motor 304. Vând bord de 304.” candidat pentru anuntul anului.

caut pe internet corespondentul vizual al expresiei “splendoare in iarba.” gasesc foarte multe articole si imagini legate de tenis. filmul vine abia pe pagina a treia sau a patra.

celor cu memorie vizuala buna, le recomand o incursiune nocturna in pasajul de la Universitate,  preferabil dupa ora 00.  nu va asteptati ca dupa stalpii de grosimea unui coloane “dorice” sa reapara vechile cete de aurolaci si homlesi si sa faca “bau”.  totusi, daca vreti sa aflati unde au disparut aurolacii, stati de vorba cu paznicii de acolo. au mult timp liber si le face placere sa schimbe o vorba. doua. depinde cat adevar incape in urechile voastre.

ma intreb de ce dracu’ sediul Transelectrica de langa biserica Armeneasca trebuie sa fie luminat ca un brad de Craciun la mijloc de februarie. pe diagonala, in statia lui 69, un sediu de birouri isi petrece noaptea pe intuneric. deci se poate.

va mai amintiti numeroasele blocuri de locuinte incepute pe vremea comuistilor si lasate apoi in paragina? pregatiti-va sa vedeti cladiri de birouri construite pe jumatate si abandonate. dar nu din pricina vreunei hotariri de guvern. haha, nu. ci deocamdata din lipsa de fonduri.

vineri, 28 februarie, ora 13, se discuta in Consiliul General Planul Cismigiu-Brezoianu. cel cu blocuri de 42 metri in zona protejata de 16 metri.  cel cu avize ilegale si calcule matematice gresite.  cel ridicat fara acordul comunitatii. cel care nu constituie o trista exceptie. un plan pe care Ministerul Culturii a cerut Primariei sa il suspende. incredibil, nu?

din cate inteleg, vineri, ora 12, in fata Primariei, se lasa cu un miting de protest. revin cu detalii.

Tagged with: , , ,

Albert rezolvand ecuatia crizei

Posted in constiinta & tehnica, taste the rest], [taste the mess by tudor on February 19, 2009

geniul-din-sticla2

Po-la-laa! C’est pour toi!

Posted in home-made by tudor on February 18, 2009

daca ma cititi din nou aici, asta se intampla pentru ca am simtit nevoia unor mici corecturi si lamuriri. au fost ceva neintelegeri si controverse asupra modului in care am denumit & explicat acest proiect. ba chiar am fost acuzat ca joc la doua capete:  “cum poti sa scrii niste chestii uneori semnificative sub umbrela unui nume atat de neserios?” sau “dom’le, e ceva stofa pe aici, dar ce-i cu numele asta de doi bani?”

ma gandesc ca intr-adevar, cati ar folosi ca sursa un blog care se numeste Po-la-laa!?  desi paradoxal,  foarte multi reusesc sa strecoare printre dinti cuvantul in forma lui neaosa.  pentru o vreme am batut campiile unui re-naming, dar mi-am dat seama ca nu-mi doresc acest lucru. numele e reprezentativ, dar nu pentru mine, ci pentru ceea ce vreau sa comunic: lumea la absurd.  si in fond, cine vrea si cine doreste poate sa caute si sub umbrela.

deci vestea proasta care ma bucura, e ca Po-la-laa! va ramane acelasi:  un pliant online de opinie, fictiune, jocuri de cuvinte si, peste toate, un pic de  satira.  uneori inspirat, alteori de evitat. parafrazeaza minor celebrul “oh-la-laa!” francez, exprimand uimirea in fata unei lumi de cele mai multe ori purtata de absurd spre absurd.

vestea buna e ca, in timp, extensia din header s-a impus ca punct de referinta. deci daca nu va regasiti in impudicul nume,  ma puteti descrie ca “ala care scrie despre lumea la absurd.”

voi folosi ultimul paragraf pentru a multumi  celor care ma citesc, imi dau in cap cand e cazul,  si ma promoveaza (tot cand e cazul). cum la fel le multumesc celor care mi-au oferit subiecte si vor continua sa faca asta.  in sfarsit, ma voi opri aici cu multumirile si cu indreptarile,  si va invitam mai departe (eu si colaboratori ocazionali) sa ne cititi aproape zi de zi spunandu-le si altora deja celebrul “Po-la-laa! C’est pour toi!.”

semnat DickMedia.

Tagged with: ,

Criza din patiserii

Posted in home-made by tudor on February 17, 2009

Hai noroc, ce faci dom’le?

Uite, pe plantatie. In pauza.

Daa… si eu la fel. Si ce mai plantezi?

Pai la fel ca inainte, gogosi.

Gogosi, deci. Tot simple?

Cum simple?! Nu…am avansat. Si eu odata cu clientii.  Acum am numai superclienti. Toti cu educatie. Si cu bani. Stramba din nas la gogosile simple.

Deci umbli cu gogosi umplute.

Pai da, gogosi umplute cu ciocolata. Si tavalite prin zahar.

Zahar?

Da, zahar-pudra

Aaa, ala de-i spunem noi “praf in ochi.”

Ala. Praf, nepraf, e dulce.  Prinde.

Pai zi asa.

Da

Si ia zi-mi, sunt multumiti sefii dumitale? Merge bine treaba?

Eu cred ca da. Vad e, clientii sunt fideli, si…

…vrei sa-ti zic un secret?

Mhm?

Dom’le, nu se mai satura lumea de gogosi.

Simple?

Hai ca razi de mine. Simple, nesimple, cum or fi, dar nu se mai satura…

Nu rad dom’le, aproape ca te invidiez. Asa gogosi de succes…

Eh, lasa-ma pe mine. Tu ce mai faci ?

Pai si eu, ce sa fac… Tot plantatie.

Si ce mai cultivi ?

Pai la fel ca inainte. Fantezii.

Deci tot asa creativ ?

Tot asa.

Si merge treaba?

Dom’le, se vand foarte bine. De astea chiar ca nu se satura nimeni.

Si zici ca pune lumea…botu’, ca sa zic asa. Nu se uita la bani.

E, ce nu face omu’ pentru o gogoasa, daramite pentru o fantezie.

Deci si dumneata esti un om implinit.

Mdaa, nu-i rau.

Nu-i rau ? Patronii ce zic?

Pai deocamdata sunt multumiti. Desi avem o mica problema.

Ce problema ?

Pai cu vremurile astea …ne cam ameninta si pe noi criza.

Cum asa?

Pai in curand o sa intram in criza de rahat.

Aoleu, cum asa?

Distribuitorii. Ajung cam rar pe la noi. Si cand ajung nu mai e aceeasi marfa. Nu stim ce se intampla, dar de cateva ori, am prins si rahat expirat.

Au!

Si stii dumneata, o fantezie fara un rahat de calitate la mijloc, nu mai e aceeasi. Plus ca si clienti au inceput sa strambe din nas.

Mda. Saracii… Si ce-o sa faceti?

Pai patronii se intreaba daca sa scoata sau nu rahatul din reteta. E o decizie foarte grea. S-ar putea sa scada mult vanzarile.

Mda, stiu ce zici. Ca si noi avem o problema. Cativa clienti s-au plans de ciocolata. Cica nu mai aluneca asa usor pe gat. Si se mai plang si de gust.

Serios?

Da. Nu stie nimeni de ce. Am verificat ciocolata. Dilutia e aceeasi, culoarea nu s-a schimbat. Ce-i drept, de o luna o luam mai ieftin. Ar trebui s-o gustam, poate o fi expirata.

Mai, la noi e suficient sa mirosim rahatul si stim daca e stricat sau nu

Las’ ca-l pun pe sefu’ sa guste din ciocolata.

Hahaha. Tare asta.

Auzi ma…dar stii ce ma gandeam…poate s-o fi saturat lumea de fantezii si de gogosi. Cine stie…

E, s-au saturat pe naiba. Dar vorba ta, poate…

(Pauza)

Pai bine…hai ca tre sa ma intorc pe plantatie.

Si eu

Hai, bafta cu ciocolata.

Si tie cu rahatul.

Vorbim.

Da.


Tagged with: ,

Ganduri la sfarsitul lumii (asa cum o stim)

Posted in constiinta & tehnica, in societate by tudor on February 16, 2009

Oare atunci cand se consuma si ultimele dezvaluiri, atunci cand se recunosc si ultimele crime ale unei epoci, cum este epoca noastra, atunci cand umanitatea se scutura si de ultimele minciuni ce contin “adevarurile universale”, nu avem oare de-a face cu iminenta unei schimbari?

Nu stiu daca ne aflam la sfarsitul istoriei, cert e ca ne aflam la sfarsitul unei ere. Religia consumerismul la absurd isi consuma ultimii adepti si ultimele resurse. Semne sunt destule. Valorile se vor reseta in conditiile unui recul social ce va lovi indiferent de limba, obiceiuri si bugete. Cand acest recul isi va fi incheiat pasul inapoi, vom avea de-a face cu o noua provocare.  Poate cea mai importanta din istorie. Omenirea va trebui sa descopere o noua directie, si pentru prima data impreuna si, daca va fi o directie, de data asta va fi de comun acord si spun asta pentru a-i nominaliza pe acei care cred ca  neparticiparea inseamna altceva decat un cec in alb oferit celorlalti. Tehnologia este incerta, poate conecta, dar (inca) nu poate oferi coeziunea sociala necesara. Deci e timpul sa descoperim pietele publice. Televiziunea poate crea eroi peste noapte pentru 90 de milioane de oameni, dar eroii sunt limitati in spatiu si timp si in practica, aproape imposibil de duplicat.

Dar ma intai, la ce trebuie sa renunte oamenii? La postulatul considerat (inca) firesc care spune ca 1 om poate castiga 20.000.000 de rupii in 24 de ore, in timp ce langa el, 20.000.000 de oameni nu pot castiga nici macar 1 rupie pe zi. La ideea care spune ca 1 om (dintr-o anumita categorie de oameni)  are 1 singura sansa in viata si 20.000.000 de sanse sa o dea in bara.

Si ce trebuie sa descopere oamenii? Pai in nici un caz trecutul. Trecutul capata valoare in clipa in care este supus unei interogatii continue, si asta numai pentru a stabili ce merita repetat si ce nu.  Desigur, sunt si  se vor gasi foarte multi pasionati de comunism, nazism, nationalism si multe alte ism-uri care vor fi cosmetizate si E-urizate in speranta ca vor fi (pentru a cata oara?!) consumate.

Deci cum poti face lumea un loc intr-adevar mai bun si cum poti creste sansele oamenilor din jur la o viata mai buna? Deocamdata am cateva idei despre ceea pot sa fac eu. Dar inainte de a le arunca pe masa,  va invit si pe voi  sa va ganditi si sa-mi lasati ideile voastre la comentarii. Hai sa ne gandim mai mult la solutii si mai putin la scuze de genul “eu ce pot sa fac?”

Hai ca se poate!

Tagged with:

Advertising on the Edge

Posted in de la altii by tudor on February 13, 2009
Ads on Edge

pentru cei care stiu sa vada printre pixeli, aveti aici mai mult decat un link –  pledoarie impotriva bugetelor bubuite de clienti in vremuri de criza.

Tagged with:

Semne bune!

Posted in constiinta & tehnica, in societate by tudor on February 5, 2009

din ce in ce mai putine automobile pe strazi. dupa ora 19, orasul incepe ca niciodata in ultimii 10 ani, sa respire. cu fiecare zi, marile bulevarde si artere se curata. ce n-au reusit cinci ani de manifeste,  manifestari si ciclofarse, va reusi criza. vom intalni din ce in ce mai multe biciclete. e posibil sa revedem pegasi antici scartaind batraneste deasupra asfaltului. e posibil sa scoatem de la naftalina putinul bun simt ramas si creativitatea practica care ne caracteriza inainte de ’90. e posibil sa descoperim o scarita de valori.

(dragi biciclisti, stiti de ce prefera pietonii sa mearga pe pista de biciclete? pentru ca asfaltul turnat  acolo se poarta ceva mai  fin cu talpile lor. pentru ca simt nevoia de ordine intr-u haos de pietre, gropi si masini azvarlite pe trotuar.)

din ce in ce mai putine produse pe rafturi. din ce in ce mai putini oameni la casele de marcat, din ce in ce mai multa rabdare. ba chiar si zambete.  din ce in ce mai putine pungi de plastic. carrefour-ul a reusit sa faca ce n-au reusit cinci ani de umbre verzi, ambasadori de hartie, pungasi, etc.  sa redea punga de multipla folosinta romanului.

te-ai urcat vreodata intr-un autobuz gol? normal. urmatoarea intrebare vine natural:  si acum unde ma asez?  care-i cel mai bun loc? la care fereastra? de unde bate soarele (daca bate)? singur pe scaun? sau singur pe lume? dar parca nu-mi incap genunchii. sa ma asez pe scaune pereche? daca nu-mi convine persoana care se va aseza langa mine? hmm…nu mai bine stau in picioare? oare cum o fi mai bine?

altfel stau lucrurile cand in autobuz e un singur loc liber.

prea multe alegeri.  prea multe optiuni de customizare exterioara. prea putine eforturi de customizare interioara. pana acum.

semne bune criza are. voi ati observat vreunul? sau sunt eu nebun?

Tagged with: , ,

Cine matura prin Bucuresti

Posted in in societate, istorie si istorii by tudor on February 3, 2009

Marti seara, 20 ianuarie. 2009. Ora 23.00. Cobor treptele unui  bloc interbelic, construit  in preajma librariei Noi. In scara, la parter a functionat vreme de cel putin zece – cincispe ani un exchange. O tin minte pentru ca de-a lungul timpului a fost singura casa de schimb cu program non-stop din Bucuresti.  N-am cine stie ce amintiri de acolo. Doar gesturile normale  ce insotesc o tranzactie si imaginea un om ce astepta prabusit pe bancuta din scara. Probabil paznicul de noapte. Si totusi, intr-una din zilele trecute, ghereta a fost daramata si inlocuita cu un cofraj ieftin si stangaci de beton ce aduce a sicriu alb supradimensionat. Nimic spectaculos. Resturi.

Ies in strada. Traversez perdele succesive de ceata prin care scapa frigul. O iau la pas spre Teatrul National.  Tremur, ascuns in parpalacul subtire. Ca sa uit, imi abat atentia la bulevard.  Zeci de automobile se intind pe asfalt dintr-o parte in alta. Ca o pasta colorata. Merg asa cativa zeci de pasi.  Pe trotuare, nici tipenie de om. Nimeni. Nici macar oameni fara adapost. Nici macar un caine.

Si totusi viata, iata, goneste pe langa mine. Repede, repede. Dupa teatru, spre Rosseti, dau peste o femeie. Maturatoare. Ii dau buna seara. O intreb daca simte frigul. Ii zambesc.

O cheama Elena si-mi spune ca nu-i e frig. Sunt nopti mult mai friguroase decat asta. Cu – 10 in fata. Pe unde matura? Pai eu si colegul meu facem tot bulevardul Coposu. De exemplu. De pe o parte pe alta. Si, e greu? Nu, eu m-am obisnuit. Sunt de cinci ani in Bucuresti. De cinci ani fac asta. Adica matur. Pai si inainte? Inainte am fost timp de 20 de ani operator chimist. N-am fost intotdeauna maturatoare. Si? Pai si prin 95′ ne-au dat afara. Unde era fabrica, in Bucuresti? Nu, eu sunt din provincie. Nu vrea sa spuna de unde. Nici eu nu insist. Stiti cum e sa te dea afara dupa 20 de ani de munca? Habar n-am, asa ca prefer sa o intreb ce facea mai exact. Pai, culori. Vopseluri. Faceam amestecuri. Dar dvs. sunteti de la Libertatea? Ma ia rasu’ putin pe dinainte, si ii spun ca nu, ca fac fotografii pentru mine. Aaa.

Parca s-a mai relaxat. Si unde locuiti? Pai am apartament langa Bucuresti. In Pantelimon. Acum e randul meu sa fac Aaa. Dar pe muteste, asa. Observa. Repeta. Se vede ca e mandra de asta. Ii zambesc. O incurajez. Ma bucur pentru ea. Si adauga. Sunt unii saracii care fac naveta in fiecare seara. Pai care-i orarul? Pai incepem de la ora zece seara si terminam la sase jumate. Si iarna ajung tepeni la munca. Asteapta cate o jumate de ora in statie la microbuz.

Si dvs. ce salariu avetit? Pai, cu bonuri de masa ajungem undeva la 10 milioane. Si de Sarbatori, avem prime. Si, e bine? E bine, si pentru asta ii multumesc domnului Prigoana ca are grija de noi si ne da o paine. Altfel, din ce-as fi trait?

Iar nu stiu ce sa-i raspund. Uneori ar fi minunat daca la genul asta de intrebari retorice s-ar gasi mai multe raspunsuri utile.  Se uita peste umarul meu.  Deja colegul ei a luat avans vreo suta de metri. inteleg. Ii spun saru’mana si ii urez spor la treaba.

Tu ce ai face daca…

Posted in in societate by tudor on February 3, 2009

…ai mai avea la dispozitie numai trei ani de viata?

luati la palme in modul asta, respondentii se grabesc sa raspunda :  “mi as lua traista in spinare si as pleca sa colind lumea, sa vad, sa traiesc, etc”

de ce crezi ca aproape toti oamenii sa grabesc sa raspunda in felul asta?

este un cliseu? un reflex indepartat al constiintei noastre nomade? o sansa pentru redescoperirea de sine?

sunt curios ce ar raspunde la intrebarea asta un suedez din Stockholm si, la cealalta extrema, un african dintr-un sat din Ruanda. voi ce ati raspunde de aici din Ro?

erata:

multumesc de raspunsuri, dar intrebarea la care caut raspuns nu este “ce ai face TU daca…” ci ” de ce crezi ca toti oamenii se grabesc sa raspunda la fel…”

Tagged with: ,

Vocea poporului roman! ALO, SE AUDE?

Posted in constiinta & tehnica, in societate, politikaa by tudor on January 20, 2009

noua, romanilor, ne place sa ne auzim vorbind. la birou, prin carciumi, dar cel mai adesea la telefon. atat de mult ne place sa ne auzim vorbind, incat am fost de acord, chiar si dupa ce am auzit, deci cum spuneam, am fost de acord chiar si dupa ce am discutat cu prietenii la carciuma sau pe mess, deci cum spuneam, am fost de acord chiar si dupa ce am citit cu lux de amanunte Legea 298/2008, deci cum spuneam in sfarsit, am fost de acord ca superbele noastre voci si maruntele noastre discutii despre viata, colegi, prieteni, excursii, carti, teve, betii, jocuri, plictiseala, politica, politicieni, cacat, deci tot aia, samd, deci am fost de acord ca toate astea vor ramane stocate in format digital pentru nepoti, extraterestri, lectii de dictie si nu in ultimul rand pentru Secu local’ si marea adunatura, numita din motive necunoscute si uniunea europeana.
si daca tot vorbim sa ne aflam in treaba, si fara nici un rost, si fara sa ne inregistreze nimeni (deocamdata) ma intreb si va intreb si pe voi daca ati avea chef sa ne strangem intr-una din zilele de w/e prin fatza guvernului, sa spunem sambata, 24 ianuarie, la ora 13:00 si SA STAM DE VORBA in mod civilizat si pasnic cu macacii care s-au instalat cam prea confortabil in palat. si va mai propun sa aducem si niste telefoane uzate de pe acasa sa facem o gramada mare cu ele, ca simbol al protestului nostru, ca semn de intelegere ca DA, domnilor parlamentari, ne-am prins ca ne ascultati, si va multumim, dar nu la genu asta de ascultare ne refeream.
deci, caci ne apropiem de concluzie,  daca aveti 10 -12 minute pentru libertatea voastra, haideti sa ne strangem sambata pe la ora 13:00, pe Calea Victoriei, la guvern sa lasam o vorba buna si un telefon mobil uzat  macacilor care HEI, E PE BUNE,  chiar ne vor asculta. doar au votat legea, nu?
intre timp, o sa incerc sa ma mai fac auzit si pe la alte urechi, si daca se poate va rog sa faceti acelasi lucru. stiu,  ar fi minunat.
ne mai auzim vineri pentru detalii.

p.s. ar putea fi primul protest spontan dupa multi ani de “crestere economica.” cum ne-ar sta domnilor, domnisoarelor si doamnelor? cum ne-ar sta sa facem ceva si pe cont propriu? ha?

Tagged with: , , ,