Cine protesteaza in Ro?! (Parcul Cismigiu)

pai, nimeni.

si totusi,

vineri, 27 feb, 2009, in fata Primariei Bucuresti am participat in calitate de cetatean pasnic la un miting de protest organizat impotriva Planului  Cismigiu-Brezoianu. a fost primul miting de protest la care am participat in Romania sau aiurea. iar primul protest, vorba poetului, nu se uita niciodata. asadar…

dsc_0078

vineri, 27 feb, ora 11.45.

cobor din troleu la statia Cismigiu, insotit de prietena mea. din statie se pot observa gardurile ce delimiteaza zona de protest. ne indreptam spre locul actiunii. cativa tineri, membrii Asociatiei Bucuresti sprijiniti de alte doua asociatii, Noii Golani si Militia Spirituala isi fac de lucru in “cusca”. la prima vedere, sunt mai multi jandarmi decat protestatari. intram  in “cusca” si infruntam un prim sentiment de ridicol. sunt mai multi oameni in statia de autobuz. mai mult, trecatorii ocazionali par ca nu stiu pe unde sa ocoleasca gardurile.  prima certitudine si o banuiala: incurcam circulatia pietonilor si ne pierdem timpul.

dsc_0106

12:00

intre timp am schimbat o vorba si cu organizatorii. Alexandru de la Asociatia Bucuresti e un tip normal, fara aere de extremist, dar cu multe argumente pe care le ofera, rand pe rand, jurnalistilor. de gard, spre bulevard si spre Primarie se agata niste banere. intre timp apare si Anca, si ea la primul protest in Romania. (mai tarziu, ne va povesti ce exemplar si constiincios a fost un miting organizat de studenti intr-un orasel universitar din Germania, cu ceva ani in urma.) deocamdata, ne intretinem cu 4-5 pensionari din zona, adusi de afisele lipite pe scarile din jurul Cismigiului.  dintre ei se remarca doamna Georgescu, cea al carei discurs dojenitor si mobilizator totodata ne face sa ne simtim prost in numele tuturor celor care ar trebui sa fie acolo si nu sunt. pana una alta, suntem filmati de un jandarm de nici 22 de ani. intram in arhiva Politiei, Anca ne spune ca “afara” procedura e o banalitate. presa apare in numar tot mai mare, televiziuni, ziare, etc. impreuna, presa si jandarmii sunt de doua ori mai multi decat protestatarii.

dsc_0095

12:20 – 12:40

printre noi, nici o surpriza, apare salvator Mircea Toma insotit de un jurnalist de la Spiegel. nu stiu daca sa ma simt flatat sau nu de companie, tind mai degraba sa nu, dar asta e o alta poveste din alta zona geografica, iar eu sunt aici pentru Cismigiu. pana la urma, obiectivul conteaza. adevarata lovitura de teatru are loc abia cand apare Theodor Paleologu, ministrul Culturii. presa zumzaie fericita, are subiect, in timp ce jandarmii par cei mai dezamagiti de scenariu. declaratiile ministrului ocupa 15-20 de minute din cele doua ore dedicate mitingului. ministrul cere retragerea PUZ-ul privind Planul Cismigiu – Brezoianu,  invocand mai multe motive, printre care si absenta unui aviz eliberat de Ministerul Culturii.

dsc_0120

12:45 – 13:10

mitingul se incheie destul de abrupt, cu un discurs tinut de Alexandru la portavoce. stransi in jur, nici macar 30 de protestatari. portavocea gafaie, si odata la trei minute este inghitita de vuietul masinilor ce pleaca de la semafor. dupa alte cinci minute de chin, protestul se termina. protestatarii isi strang banerele, politistii isi retrag gardurile, nu e nici macar ora 13.00. aflam ca peste drum, la Primarie, dom’ Oprescu va tine o conferinta de presa si ulterior va prezida sedinta de consiliu ce urma printre altele sa stabileasca soarta Planului Brezoianu. traversam, fiecare pe unde-l lasa spiritul civic, si in poarta Primariei ne miros gardienii – domnilor, ca unde mergeti? fraierii de noi recunoastem, dar nu suntem lasati sa intram pe motiv ca asa zisa declaratie de presa “e a primarului, si nu a cetatenilor.” unii dintre noi nu respecta consemnul, si reusim in numar de trei sa ne strecuram pana in biroul primarului zis si “actiune si suspans.” trebuie spus ca dintre cei trei intrusi, doi suntem simpli cetateni, iar al treilea este membru al asociatiei militia spirituala. dupa un scurt si halucinant episod cu doi ziaristi “ce dracu cautati voi aici ma?!”,  mi-a fost dat sa-l vad in carne si oase pe doctor, la nici 4 metri de aparatul meu foto. i-am ascultat diagnosticul in liniste, l-am tras in poze, si am deschis gura abia la sfarsit, cand dom’ primar a raspuns unui ziarist, afirmand ca “oricine e liber sa intre in primarie.” moment in care l-am contrazis politicos oferindu-ma pe mine drept argument. evident, am fost ignorat,  primarul mi-a intors spatele,  asistentele lui m-au urecheat,  si cam asta a fost tot. am iesit si m-am indreptat in pasul protestatarului spre sala de consiliu unde m-am intalnit cu ceilalti “agitatori” ce reusisera cu chiu cu vai sa intre in cladire  “in masura locurilor disponibile.”

oprescu

13:10 – 13:45

in sala de consiliu a primariei Bucuresti se incheie si prima mea experienta de protestatar. aici lucrurile au fost simple si probabil unii dintre voi le-ati aflat din presa. primul punct pe ordinea de zi a fost Planul Brezoianu.  cei de la Asociatia Bucuresti au cerut sa ia cuvantul si au fost respinsi (pe baza de vot, 11 pentru, 15 contra), moment in care  protestele cvasi-inexistente din strada s-au materializat in sala sub camerele jurnalistilor. lucrurile au degenerat usor, membrii asociatiei solicitand organizarea unui  referendum local, cerere insotita de banere ce au zgariat retina sensibila a audientei. termeni ca “teroristi imobiliari” si “mafioti” l-au starnit intr-atat pe domnul consilier Stan, (un model de stil cocalaresc, cu lantul de aur atarnand greu peste tricou), incat a solicitat evacuarea “anarhistilor”, pe motiv de  tulburare a sedintei publice . n-a prea fost nevoie, caci am stat exact atat cat trebuia, plecand inainte ca gorilele la costum sa ne ia la palme, desi ar fi fost amuzant sa se intample asta sub “ochii” presei. tot domnu’ Stan, curios sa-si cunoasca dusmanii, ne-a insotit afara din sala, si la o tigara, ne-a explicat cum se straduie el sa salveze Bucurestiul, luptandu-se cu “rechinii imobiliari care exista si pe care eu ii cunosc.” cat despre aprobarea Planului Brezoianu, aceasta a fost amanata pentru luna viitoare.

in loc de concluzii

1. la un moment dat, in cursul unei discutii pro si contra, cineva mi-a zis ceva de genu’:  “ma bucur ca exista o coruptie care sa-i opreasca pe cei ca tine.” eu zic ca tipu’ e un idiot, dar cred ca fraza merita reformulata si dezvoltata in felul urmator: “nu coruptia este principala problema, ci lipsa de reactie a bucurestenilor. absenta lor este cea care ii opreste pe cei ca mine.”

2. protestul a fost un fiasco, chiar daca a fost in cele din urma salvat de prezenta ministrului.  nu-i nimic, schimbam lumea pe messenger si pe facebook. mai nasol e cand iesim din casa. nu?

3. un lucru e clar. Palatul Universul are nevoie de renovare, pe dinauntru arata ca plamanul mancat de cancer de pe pachetele de tigari.  pretul insa pare cam exagerat.  domeniu e privat, intr-adevar, dar inca odata asta nu inseamna ca poti sa faci ORICE pe terenul tau. iar arhitectii care au dat avize cot la cot cu primaria stiu foarte clar asta, desi se fac ca nu stiu. n-am nimic impotriva unui hotel de 16 metri si 5 etaje pe Brezoianu. n-am nimic impotriva unui bloc de locuinte decent, de inaltimea celui de pe strada Rigas. poate nu zic nu nici impotriva unui restrans centru comercial. dar de aici deja intram in negocieri. si daca va mai exista vreun protest, pe asta trebuie sa se concentreze.

pe CE construim, UNDE si in CE conditii. adica pe un fel de dezbatere. la care, spre suprinderea Primariei si a beneficiarilor, cetatenii chiar au drept de participare. deci hai, ca se poate!

Tagged with: , , ,

“Nationala” de fotbal a unui stat inexistent

Posted in aceasta viata sportiva, politikaa by tudor on October 27, 2008

duminica, Ahmed Kashkash, jucator cu domiciliu stabil in fasia Gaza, a deschis scorul pentru echipa de fotbal a Palestinei in amicalul sustinut contra Regatului Hashemit al Iordaniei, in ceea ce istoricii & cronicari sportivi vor numi “primul meci de fotbal sustinut de echipa Palestinei pe teren propriu.”

nu stiu cati dintre noi aveau habar de asta, dar pana duminica, 26 octombrie, “nationala” de fotbal a Palestinei recunoscuta oficial de catre FIFA acum un deceniu, juca meciurile de “acasa” in…deplasare. motivele? un stadion in ruine si o stare generala de razboi, intretaiata de mici pauze de respiratie si de negocieri. intre timp, prima problema a fost rezolvata. ieri, in West Bank, localnicii au luat cu asalt portile primului stadion din istoria fasiei, participand ca suporteri la ceva ce le-a oferit in schimb “a sense of pride and a taste of freedom.”

nu e de mirare ca Sep Blatter a fost primit ca un rege. FIFA a finantat renovarea  stadionului si e cam singurul organism international care recunoaste Palestina ca “nationala,” asta in timp ce nimeni nu se inghesuie sa recunoasca Palestina ca stat. si daca asta vi se pare absurd, luati aminte la urmatoarea situatie. oficial, Israelul si-a retras armata si colonistii din fasie, trecand rapid de la razboiul de ocupatie la cel de asediu. cu alte cuvinte, chiar plecam, dar va promitem ca orice intra sau iese din fasie, indiferent ca-i persoana sau cutie de medicamente, va avea nevoie de stampila noastra cu sase colturi.

o stampila pe care capitanul nationalei de fotbal a Palestinei nu a primit-o duminica pe pasaport. si asta din motive, sa le zicem, necunoscute. acum puneti-va in pielea antrenorului. ai niste jucatori care au domiciliu stabil, ca sa nu zicem fortat, in fasia Gaza. ai alti jucatori care locuiesc in afara fasiei. oriunde ai juca, “acasa” sau in “deplasare”, ai o problema la reunirea lotului.

si nu pot sa nu ma intreb: care sunt criteriile autoritatilor israeliene atunci cand hotaresc cine joaca si cine nu in “nationala” de fotbal a unui stat inexistent?

Tagged with: , , ,

Sunt fascist! [fotbal pe extreme]

Posted in aceasta viata sportiva, politikaa by tudor on September 28, 2008

Christian Abbiati, portarul Milanului (AC Milano, Italia) declara conform ifotbal: “Nu mi-e rusine sa-mi afirm convingerile politice. Sunt de acord cu fascismul si cu valorile pe care le promoveaza, cum ar fi patriotismul si increderea in biserica. Au readus ordinea in tara cat timp au fost la putere si au facut foarte multe lucruri bune. Totusi, nu sunt de acord cu rasismul si nu cred ca astfel de manifestari trebuie incurajate”!

astazi, fotbalul se joaca pe extreme. si asta pentru ca asa-zisa civilizatie nu mai permite decat culoare foarte inguste pe axul central al ideologiilor de tip totalitar/autoritar. de aceea Abbiati a simtit ca discursul lui are nevoie de ultima fraza. sau poate dintr-un motiv mult mai uman: Seedorf, Kaka sau Emerson, elemente inferioare in caietul de sarcini fascist, l-ar putea contrazice oricand cu talpa inainte pe tibie. totusi, Berlusconi nu se baga si la antrenamente.

pentru cine nu stie, AC Milan e echipa lui Silvio Berlusconi. cel mai bogat om al Italiei, actual prim-ministru, prieten bun cu Putin, si un fervent sustinator al extremei drepte, judecand dupa atributiile lui si ale ministrilor din propriul cabinet.

ecourile politicii de remaniere etnica si culturala au ajuns si la noi; muncitorii ilegali si tiganii romani au simtit pe pielea lor noua directie. nu-i asa ca-i amuzant cum noi, urmasii Romei, am invadat Roma, declansand un nou episod in razboiul daco-roman? se pare totusi ca nu. drept raspuns, presedintele partidului separatist “Liga Nordului” si ministru pentru reforma monetara, Umberto Bossi a declarat ca “imigrantii ilegali trebuie vanati cu orice metode, fie prietenesti, fie ostile; iar pe parcurs intervine un moment cand forta trebuie folosita.”

dar sa nu ne plangem de mila. baietii au alte planuri. criza imigrantilor romani este doar un antrenament cu public (n.r mUE). miza e alta. suprematia Nordul bogat si supunerea Sudului, sarac si impur din punct de vedere rasial. adica inferior. o sa spuneti ca sunt nebun, dar frunzarind istoria aflam ca regimul fascist din perioada lui Mussolini a inseamnat printre altele si deportarea italienilor de origini dubioase. desigur, o sa ma intrebati si ce-i cu asta, azi e duminica, iar fascisti nu mai sunt din ’45. e adevarat, dar pe 25 aprilie 2008, de sarbatoarea Rezistentei Anti-Fasciste, Berlusconi ii saluta in mod oficial pe cei care l-au aparat pe Benito Mussolini, cerandu-le tuturor sa inteleaga motivele gruparii “Ragazzi di Salo” – nimic altceva decat niste fascisti de buna-credinta – si de ce nu, sa ii sustina. ceea ce s-a si intamplat ulterior prin vocile a diversi ministri.

dar sa ne intoarcem la stirea noastra. din convingere sau nu, declaratia lui Abbiati va reverbera cu potential de imn in piepturile galeriei. masa de manevra pentru spectacolul politic si avanpost pentru gruparile neo-naziste. ramane acum sa vedem la ce e mai sensibil platitorul de abonament. la tehnica lui Kaka sau la culoarea lui. 🙂

surse: Google, ifotbal

filme pe tema: Il mio fratello e figlio unico

Fractura de stres

Posted in aceasta viata sportiva by tudor on September 19, 2008

si pentru noi e o veste proasta ca fractura dintre engleza si romana e de natura dubla, tibie si peroneu. din pacate, nu credem ca va putea fi vindecata in urmatoarele 3 luni. cu creierul in ghips de neliniste, va mai punem o intrebare: de ce n-a reusit Alan Smith sa inscrie macar un gol in cele 35 de partide jucate? Ha?

citit de po-la-laa! aici

Tare ca piatra, iute ca Zapata (oh-la-laa)

Posted in aceasta viata sportiva by tudor on September 18, 2008

mi-as fi dorit sa scriu mare “Alba ca Zapata”, dar plavanele adormite din apararea Stelei nu m-au lasat. chiar si asa, un caps locks BRAVO pentru acest MIB de profil columbian ce a primit “standing ovations” de la 20.000 de suporteri.

altfel, o seara trista rau in compania unor nemti care dupa ce ne-au tras-o din toate pozitiile, ne-au dat-o si printre picioare la conferinta, spunand: “Am castigat cu noroc!”

po-la-laa! mea.

Tagged with: , ,

“Nationala” pulberizata!

Posted in aceasta viata sportiva by tudor on September 8, 2008

cei 14 PITZIponci nu au batut chiar degeaba boschetii Clujului. dupa ce au dat cu pietre in ziaristi, 3 dintre croitorasii nostrii au coborat in cantonament la clubul Obssesion, unde au altoit alte sapte cocktailuri dintr-o lovitura. toate astea se intamplau vineri, cu o zi inainte ca tricoloru’ nostru sa fie pulberizat de lituanieni, acesti hobbiti neastamparati ai Estului.

rezultatul?

doua gauri in plus langa marea gaura nationala in care am plonjat, nu fara entuziasm, inca de acum 19 ani. adica 3 gauri la zero!

Comment ca va?

Posted in aceasta viata sportiva, muzzzica by tudor on September 7, 2008

este intrebarea zilei in Franta, dupa ce la Viena  cocoselu’ galic a fost servit snitzel parizian cu garnitura de trei boabe. raspunsul la intrebare ni-l dau olandezii de la The Shorts.