Cine matura prin Bucuresti

Posted in in societate, istorie si istorii by tudor on February 3, 2009

Marti seara, 20 ianuarie. 2009. Ora 23.00. Cobor treptele unui  bloc interbelic, construit  in preajma librariei Noi. In scara, la parter a functionat vreme de cel putin zece – cincispe ani un exchange. O tin minte pentru ca de-a lungul timpului a fost singura casa de schimb cu program non-stop din Bucuresti.  N-am cine stie ce amintiri de acolo. Doar gesturile normale  ce insotesc o tranzactie si imaginea un om ce astepta prabusit pe bancuta din scara. Probabil paznicul de noapte. Si totusi, intr-una din zilele trecute, ghereta a fost daramata si inlocuita cu un cofraj ieftin si stangaci de beton ce aduce a sicriu alb supradimensionat. Nimic spectaculos. Resturi.

Ies in strada. Traversez perdele succesive de ceata prin care scapa frigul. O iau la pas spre Teatrul National.  Tremur, ascuns in parpalacul subtire. Ca sa uit, imi abat atentia la bulevard.  Zeci de automobile se intind pe asfalt dintr-o parte in alta. Ca o pasta colorata. Merg asa cativa zeci de pasi.  Pe trotuare, nici tipenie de om. Nimeni. Nici macar oameni fara adapost. Nici macar un caine.

Si totusi viata, iata, goneste pe langa mine. Repede, repede. Dupa teatru, spre Rosseti, dau peste o femeie. Maturatoare. Ii dau buna seara. O intreb daca simte frigul. Ii zambesc.

O cheama Elena si-mi spune ca nu-i e frig. Sunt nopti mult mai friguroase decat asta. Cu – 10 in fata. Pe unde matura? Pai eu si colegul meu facem tot bulevardul Coposu. De exemplu. De pe o parte pe alta. Si, e greu? Nu, eu m-am obisnuit. Sunt de cinci ani in Bucuresti. De cinci ani fac asta. Adica matur. Pai si inainte? Inainte am fost timp de 20 de ani operator chimist. N-am fost intotdeauna maturatoare. Si? Pai si prin 95′ ne-au dat afara. Unde era fabrica, in Bucuresti? Nu, eu sunt din provincie. Nu vrea sa spuna de unde. Nici eu nu insist. Stiti cum e sa te dea afara dupa 20 de ani de munca? Habar n-am, asa ca prefer sa o intreb ce facea mai exact. Pai, culori. Vopseluri. Faceam amestecuri. Dar dvs. sunteti de la Libertatea? Ma ia rasu’ putin pe dinainte, si ii spun ca nu, ca fac fotografii pentru mine. Aaa.

Parca s-a mai relaxat. Si unde locuiti? Pai am apartament langa Bucuresti. In Pantelimon. Acum e randul meu sa fac Aaa. Dar pe muteste, asa. Observa. Repeta. Se vede ca e mandra de asta. Ii zambesc. O incurajez. Ma bucur pentru ea. Si adauga. Sunt unii saracii care fac naveta in fiecare seara. Pai care-i orarul? Pai incepem de la ora zece seara si terminam la sase jumate. Si iarna ajung tepeni la munca. Asteapta cate o jumate de ora in statie la microbuz.

Si dvs. ce salariu avetit? Pai, cu bonuri de masa ajungem undeva la 10 milioane. Si de Sarbatori, avem prime. Si, e bine? E bine, si pentru asta ii multumesc domnului Prigoana ca are grija de noi si ne da o paine. Altfel, din ce-as fi trait?

Iar nu stiu ce sa-i raspund. Uneori ar fi minunat daca la genul asta de intrebari retorice s-ar gasi mai multe raspunsuri utile.  Se uita peste umarul meu.  Deja colegul ei a luat avans vreo suta de metri. inteleg. Ii spun saru’mana si ii urez spor la treaba.

Advertisements

Tu ce ai face daca…

Posted in in societate by tudor on February 3, 2009

…ai mai avea la dispozitie numai trei ani de viata?

luati la palme in modul asta, respondentii se grabesc sa raspunda :  “mi as lua traista in spinare si as pleca sa colind lumea, sa vad, sa traiesc, etc”

de ce crezi ca aproape toti oamenii sa grabesc sa raspunda in felul asta?

este un cliseu? un reflex indepartat al constiintei noastre nomade? o sansa pentru redescoperirea de sine?

sunt curios ce ar raspunde la intrebarea asta un suedez din Stockholm si, la cealalta extrema, un african dintr-un sat din Ruanda. voi ce ati raspunde de aici din Ro?

erata:

multumesc de raspunsuri, dar intrebarea la care caut raspuns nu este “ce ai face TU daca…” ci ” de ce crezi ca toti oamenii se grabesc sa raspunda la fel…”

Tagged with: ,