Portarul de la Elvira Popescu

Posted in in societate, poola-cultura! by tudor on October 13, 2008

Iesisem din toaleta cinematografului si privirea mi-a revenit pe unul din peretii salii. Era impartit intre un brau de panouri subtiri din lemn de inaltimea unui scolar si si un tapet de panza ce urca aproape de buza tavanului. Pe suportul de panza, in bataia privirii sapte afise tratau acelasi subiect folosind teme grafice diferite. Festivalul de animatie. Inca traiam scenele din ultimul film, un grup de scurt metraje ce trata cu ingeniozitate diferite angoase si spaime umane. Dar mai ales retraiam scena care se petrecuse in sala atunci cand pe ecran incepuse sa ruleze distributia proiectiei abia incheiate. Organizatorii tineau lumina stinsa, semn ca distributia juca si ea un rol oarecare in scenariul filmului. totusi actiunea intarzia sa apara, iar lumina se lasa asteptata. Dupa cateva fosnete, grupuri mici de oameni au inceput sa se ridice, sa bajbaie pe intuneric, sa se imbrace, ajutati ici-colo de cate un fascicol de lumina scapatata. In mai putin de un minut trei sferturi din sala viermuia in picioare, acoperind ecranul. Pricepeau ca o mica parte dintre spectatori inca mai gaseau ceva interesant pe ecran. Ca asteptau ceva. Dar ce se intampla pe ecran le oferea un alibi, un semnal sa se precipite. Comentau pe infundate incercand sa-si mascheze nehotararea si in acelasi timp sondau intunericul, preocupati sa nu-si uite obiectele personale. Incercam sa justific acel impuls de graba. Era panica? Ii speriasera scenariile noir? Mai degraba nu. Era duminica seara, si in intestinele oamenilor se raspandea un fel de ingrijorare chioara in perspectiva unei noi zi de luni. Eram usor exasperat de graba lor.

Asteptam multimea sa se imprastie si gandurile imi zburau aiurea. Brusc, din intuneric ne-a interpelat o voce. Spectatorii si-au indreptat privirea spre ecran. Am recunoscut vocea care ne insotise in anumite momente ale proiectiei. Ne spunea ultima poveste. O parte dintre cei surprinsi intre randuri au ramas in picioare, cu ochii atintiti in ecran. Nu vedeam nimic si am asteptat cateva secunde bune inainte sa strig invitatia “stati jos, va rog.”

Parca treziti din somn, o buna parte din spectatorii s-au precipitat sa se aseze. In mai putin de cinci secunde, vocea de pe ecran isi incheia interventia. Distributia isi relua cursul. Dupa alte cateva secunde de buimaceala, spectatorii s-au ridicat si mai agitati. In aer se simtea ciuda. De parca ar fi fost trasi pe sfoara. Ce-i asta? Pentru ce ne-am asezat  iar ?! Era clar. Nu se mai intampla nimic. Sa mergem odata!

Era intuneric si eu radeam pe infundate. Totul semanase cu o genuflexiune executata in reluare de niste oameni foarte grabiti. O farsa subtila jucata intr-un decor perfect. Cand intr-un tarziu s-au aprins luminile in sala mai eram doar cativa. Mi-am luat haina si m-am indreptat spre grupul sanitar.

Am revenit in sala si privirea mi s-a intors pe cele sapte afise care decorau peretii cinematografului. Voiam o  amintire. O noua piesa pentru mica colectie de afise smulse din locuri respectabile. Voiam de asemenea sa ma asigur ca nu-i nimeni care sa se opuna gestului meu. Dar nu era nici o mutra oficiala. Doar cativa adolescenti si plasatoarea. Ultima, incercand disperata sa evacueze micul grup de adolescenti.

“Doamna, s-a auzit ca la scoala o voce, pot sa ma duc la toaleta?” Era o fata desprinsa din acelasi grup intarziat. Plasatoare a repezit-o: “bine, du-te, dar hai mai repede ca inchidem.” Ar fi trebuit sa tac, caci treaba mea era alta, dar n-am reusit sa ma abtin si in timp ce dezlipeam primul colt, am aruncat peste umar: “da, se inchide la alimentara…” Am fost identificat si spre suprinderea mea, am primit o replica decenta. “da, dar noi suntem de dimineata aici, si ne-a ajuns si noua..” Atunci am simtit nevoia sa o incurajez, sa-mi maschez sentimentul de jena, sa parez un nou contraatac. “doamna, macar ati fost aici pentru un motiv bun, n-ati fost degeaba.” am simtit cum se pregatea sa-mi raspunda. a intarziat si peste ea, s-a facut auzita o noua voce. un timbru apasat, distinct. de barbat. “dom’le, daca nu fosneste ceva si pentru noi, tot degeaba. intelegeti?!” in prima instanta, n-am putut decat sa repet cu voce joasa “nu fosneste…” si sa dezlipesc al treilea colt. mai ramasese un colt. dar era deja simplu. am ridicat tonul si i-am raspuns: “vreti sa fosneasca ceva? uitati, fosneste!” si dintr-o miscare am smuls afisul de perete.”poftiti!” am ramas cateva clipe, asteptand reactia lui. mi-a raspuns. greu, dar hotarat. “dom’le, nu ala. ala degeaba fosneste. stiti dumneavoastra la ce ma refer.”

m-am intors sa-l privesc. avea o atitudine de portar dar era imbracat ca un proiectionist din anii ‘60. o sapca si un halat peste pantaloni. dar nu as putea sa jur pentru semnalmentele astea sau pentru meseria pe care o face. i-am intors spatele si in drum spre iesire am incercat sa-l consolez spunandu-i ca nu trebuie sa-si faca griji, ca pe lumea cealalta o sa fosneasca la fel pentru toata lumea. n-a mai raspuns sau nu l-am mai auzit eu.

Advertisements

2 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. tomate said, on October 18, 2008 at 8:33 am

    Salut. Dau de articol din intamplare, surad si ma cam minunez degeaba, detaliile sunt surprinse misto si mai misto e ca am fost in sala cu pricina de atatea ori, de cateva ori chiar si la festivalul de animatie. daca vorbesti de peurs du noir, ala chiar avea replici la finalul genericului si, oricum, spectatori mai nerabdatori sa iasa din sala si mai indiferenti la generic nu exista nicaieri. personajul de la poarta ar trebui sa roseasca de rusine, pentru ca intr-o zi cred ca l-am surprins citind dintr-o carticica pretins sfanta. mai, sa fie!
    iar de dezlipit poster nu era nevoie, ca s-au dat gratis de la inceput pana la sfarsit. macar nu-l luau cu scoci cu tot.

  2. dick media said, on October 18, 2008 at 6:46 pm

    stiu ca se gasesc postere “de pomana”, dar parca e altceva sa le dezlipesti tu cu mana ta sub privirile badigarizilor/paznicilor; in plus, daca le dezlipesti cu grija poti refolosi scociul 😉


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: