Criza din patiserii

Hai noroc, ce faci dom’le?

Uite, pe plantatie. In pauza.

Daa… si eu la fel. Si ce mai plantezi?

Pai la fel ca inainte, gogosi.

Gogosi, deci. Tot simple?

Cum simple?! Nu…am avansat. Si eu odata cu clientii.  Acum am numai superclienti. Toti cu educatie. Si cu bani. Stramba din nas la gogosile simple.

Deci umbli cu gogosi umplute.

Pai da, gogosi umplute cu ciocolata. Si tavalite prin zahar.

Zahar?

Da, zahar-pudra

Aaa, ala de-i spunem noi “praf in ochi.”

Ala. Praf, nepraf, e dulce.  Prinde.

Pai zi asa.

Da

Si ia zi-mi, sunt multumiti sefii dumitale? Merge bine treaba?

Eu cred ca da. Vad e, clientii sunt fideli, si…

…vrei sa-ti zic un secret?

Mhm?

Dom’le, nu se mai satura lumea de gogosi.

Simple?

Hai ca razi de mine. Simple, nesimple, cum or fi, dar nu se mai satura…

Nu rad dom’le, aproape ca te invidiez. Asa gogosi de succes…

Eh, lasa-ma pe mine. Tu ce mai faci ?

Pai si eu, ce sa fac… Tot plantatie.

Si ce mai cultivi ?

Pai la fel ca inainte. Fantezii.

Deci tot asa creativ ?

Tot asa.

Si merge treaba?

Dom’le, se vand foarte bine. De astea chiar ca nu se satura nimeni.

Si zici ca pune lumea…botu’, ca sa zic asa. Nu se uita la bani.

E, ce nu face omu’ pentru o gogoasa, daramite pentru o fantezie.

Deci si dumneata esti un om implinit.

Mdaa, nu-i rau.

Nu-i rau ? Patronii ce zic?

Pai deocamdata sunt multumiti. Desi avem o mica problema.

Ce problema ?

Pai cu vremurile astea …ne cam ameninta si pe noi criza.

Cum asa?

Pai in curand o sa intram in criza de rahat.

Aoleu, cum asa?

Distribuitorii. Ajung cam rar pe la noi. Si cand ajung nu mai e aceeasi marfa. Nu stim ce se intampla, dar de cateva ori, am prins si rahat expirat.

Au!

Si stii dumneata, o fantezie fara un rahat de calitate la mijloc, nu mai e aceeasi. Plus ca si clienti au inceput sa strambe din nas.

Mda. Saracii… Si ce-o sa faceti?

Pai patronii se intreaba daca sa scoata sau nu rahatul din reteta. E o decizie foarte grea. S-ar putea sa scada mult vanzarile.

Mda, stiu ce zici. Ca si noi avem o problema. Cativa clienti s-au plans de ciocolata. Cica nu mai aluneca asa usor pe gat. Si se mai plang si de gust.

Serios?

Da. Nu stie nimeni de ce. Am verificat ciocolata. Dilutia e aceeasi, culoarea nu s-a schimbat. Ce-i drept, de o luna o luam mai ieftin. Ar trebui s-o gustam, poate o fi expirata.

Mai, la noi e suficient sa mirosim rahatul si stim daca e stricat sau nu

Las’ ca-l pun pe sefu’ sa guste din ciocolata.

Hahaha. Tare asta.

Auzi ma…dar stii ce ma gandeam…poate s-o fi saturat lumea de fantezii si de gogosi. Cine stie…

E, s-au saturat pe naiba. Dar vorba ta, poate…

(Pauza)

Pai bine…hai ca tre sa ma intorc pe plantatie.

Si eu

Hai, bafta cu ciocolata.

Si tie cu rahatul.

Vorbim.

Da.

Ganduri la sfarsitul lumii (asa cum o stim)

Oare atunci cand se consuma si ultimele dezvaluiri, atunci cand se recunosc si ultimele crime ale unei epoci, cum este epoca noastra, atunci cand umanitatea se scutura si de ultimele minciuni ce contin “adevarurile universale”, nu avem oare de-a face cu iminenta unei schimbari?

Nu stiu daca ne aflam la sfarsitul istoriei, cert e ca ne aflam la sfarsitul unei ere. Religia consumerismul la absurd isi consuma ultimii adepti si ultimele resurse. Semne sunt destule. Valorile se vor reseta in conditiile unui recul social ce va lovi indiferent de limba, obiceiuri si bugete. Cand acest recul isi va fi incheiat pasul inapoi, vom avea de-a face cu o noua provocare.  Poate cea mai importanta din istorie. Omenirea va trebui sa descopere o noua directie, si pentru prima data impreuna si, daca va fi o directie, de data asta va fi de comun acord si spun asta pentru a-i nominaliza pe acei care cred ca  neparticiparea inseamna altceva decat un cec in alb oferit celorlalti. Tehnologia este incerta, poate conecta, dar (inca) nu poate oferi coeziunea sociala necesara. Deci e timpul sa descoperim pietele publice. Televiziunea poate crea eroi peste noapte pentru 90 de milioane de oameni, dar eroii sunt limitati in spatiu si timp si in practica, aproape imposibil de duplicat.

Dar ma intai, la ce trebuie sa renunte oamenii? La postulatul considerat (inca) firesc care spune ca 1 om poate castiga 20.000.000 de rupii in 24 de ore, in timp ce langa el, 20.000.000 de oameni nu pot castiga nici macar 1 rupie pe zi. La ideea care spune ca 1 om (dintr-o anumita categorie de oameni)  are 1 singura sansa in viata si 20.000.000 de sanse sa o dea in bara.

Si ce trebuie sa descopere oamenii? Pai in nici un caz trecutul. Trecutul capata valoare in clipa in care este supus unei interogatii continue, si asta numai pentru a stabili ce merita repetat si ce nu.  Desigur, sunt si  se vor gasi foarte multi pasionati de comunism, nazism, nationalism si multe alte ism-uri care vor fi cosmetizate si E-urizate in speranta ca vor fi (pentru a cata oara?!) consumate.

Deci cum poti face lumea un loc intr-adevar mai bun si cum poti creste sansele oamenilor din jur la o viata mai buna? Deocamdata am cateva idei despre ceea pot sa fac eu. Dar inainte de a le arunca pe masa,  va invit si pe voi  sa va ganditi si sa-mi lasati ideile voastre la comentarii. Hai sa ne gandim mai mult la solutii si mai putin la scuze de genul “eu ce pot sa fac?”

Hai ca se poate!

Advertising on the Edge

Ads on Edge

View more presentations from Geert Desager. (tags: branding recession)

pentru cei care stiu sa vada printre pixeli, aveti aici mai mult decat un link -  pledoarie impotriva bugetelor bubuite de clienti in vremuri de criza.

slo-Bol(z)ul alimentar!

ma intorc la o rubrica draga mie. alerte, anchete & stiri pe mess. cea mai recenta merita intreaga atentie a listei mele de messeger. iata despre ce e vorba:

“Stiai ca laptele care se vinde la cutii este reprocesat (de pana la 5 ori!) in cazul in care nu se vinde inainte de termenul de expirare? Laptele e trimis la fabrica si pasteurizat din nou… Cand cumperi lapte la cutii, uite-te pe fundul cutiei. Daca vrei sa cumperi lapte nereprocesat, nu cumpara lapte care are cifra 2, 3, 4 sau 5.” Initial am avut tendinta sa ignor acest mail, dar aseara in Carrefour, cand din curiozitate m-am uitat pe fundul cutiilor de lapte, am constatat ca majoriatatea aveau inscriptionate cifrele 2,3,4,5 si chiar 6. Si mai mare mi-a fost uimirea cand un lucrator de la raionul de lactate mi-a confirmat ca acele cifre reprezinta numarul de repasteurizari!!”

intr-adevar, pe fundul cutiei de zuzu cumparata de colegii mei se afla tatuat un 5. o cifra neconvingatoare, insuficienta ca argument, si care poate insemna orice, de la pana la. deci nu.

dar ar mai fi ceva ceva de adaugat. intr-o duminica seara,  cu ceva luni in urma ma opresc intr-un mini-market de cartier, cautand ca tot cetateanu’ ceva carne trasa’n tipla. pierdut prin mezeluri, recurg la intrebarea de rezerva “ce-mi recomandati?”

“dragule, vine raspunsul, orice dar nu salam. pai de ce nu, doamna? pai vezi tu, dupa ce expira, salamurile se intorc in fabrica. acolo sunt transformate din nou in pasta, li se mai adauga ceva coloranti si foarte mult usturoi ca sa nu se simta mirosul rau. “

yammy.

’si atunci? pai, zice ea, cumpara mezeluri pe baza de sunca, sau mai sigur, de muschi. alea sunt mult mai greu de contra-facut.”

trombon? nu cred. deci, da. repasteuriza-v-as la minus infinit!

p.s. needles to say, am rarit-o cu mezelu’, iar dupa cateva dimineti sevratice, am invatat sa rumeg cereale cu iaurt. in prezent ma simt ca o lama bantuita de angoase alimentare si ma gandesc ca daca exista o formula chimica alimentara, atunci cu siguranta e reprezentata de primul cuvant din titlu.

pofta buna!

Semne bune!

din ce in ce mai putine automobile pe strazi. dupa ora 19, orasul incepe ca niciodata in ultimii 10 ani, sa respire. cu fiecare zi, marile bulevarde si artere se curata. ce n-au reusit cinci ani de manifeste,  manifestari si ciclofarse, va reusi criza. vom intalni din ce in ce mai multe biciclete. e posibil sa revedem pegasi antici scartaind batraneste deasupra asfaltului. e posibil sa scoatem de la naftalina putinul bun simt ramas si creativitatea practica care ne caracteriza inainte de ‘90. e posibil sa descoperim o scarita de valori.

(dragi biciclisti, stiti de ce prefera pietonii sa mearga pe pista de biciclete? pentru ca asfaltul turnat  acolo se poarta ceva mai  fin cu talpile lor. pentru ca simt nevoia de ordine intr-u haos de pietre, gropi si masini azvarlite pe trotuar.)

din ce in ce mai putine produse pe rafturi. din ce in ce mai putini oameni la casele de marcat, din ce in ce mai multa rabdare. ba chiar si zambete.  din ce in ce mai putine pungi de plastic. carrefour-ul a reusit sa faca ce n-au reusit cinci ani de umbre verzi, ambasadori de hartie, pungasi, etc.  sa redea punga de multipla folosinta romanului.

te-ai urcat vreodata intr-un autobuz gol? normal. urmatoarea intrebare vine natural:  si acum unde ma asez?  care-i cel mai bun loc? la care fereastra? de unde bate soarele (daca bate)? singur pe scaun? sau singur pe lume? dar parca nu-mi incap genunchii. sa ma asez pe scaune pereche? daca nu-mi convine persoana care se va aseza langa mine? hmm…nu mai bine stau in picioare? oare cum o fi mai bine?

altfel stau lucrurile cand in autobuz e un singur loc liber.

prea multe alegeri.  prea multe optiuni de customizare exterioara. prea putine eforturi de customizare interioara. pana acum.

semne bune criza are. voi ati observat vreunul? sau sunt eu nebun?

Cine matura prin Bucuresti

Marti seara, 20 ianuarie. 2009. Ora 23.00. Cobor treptele unui  bloc interbelic, construit  in preajma librariei Noi. In scara, la parter a functionat vreme de cel putin zece – cincispe ani un exchange. O tin minte pentru ca de-a lungul timpului a fost singura casa de schimb cu program non-stop din Bucuresti.  N-am cine stie ce amintiri de acolo. Doar gesturile normale  ce insotesc o tranzactie si imaginea un om ce astepta prabusit pe bancuta din scara. Probabil paznicul de noapte. Si totusi, intr-una din zilele trecute, ghereta a fost daramata si inlocuita cu un cofraj ieftin si stangaci de beton ce aduce a sicriu alb supradimensionat. Nimic spectaculos. Resturi.

Ies in strada. Traversez perdele succesive de ceata prin care scapa frigul. O iau la pas spre Teatrul National.  Tremur, ascuns in parpalacul subtire. Ca sa uit, imi abat atentia la bulevard.  Zeci de automobile se intind pe asfalt dintr-o parte in alta. Ca o pasta colorata. Merg asa cativa zeci de pasi.  Pe trotuare, nici tipenie de om. Nimeni. Nici macar oameni fara adapost. Nici macar un caine.

Si totusi viata, iata, goneste pe langa mine. Repede, repede. Dupa teatru, spre Rosseti, dau peste o femeie. Maturatoare. Ii dau buna seara. O intreb daca simte frigul. Ii zambesc.

O cheama Elena si-mi spune ca nu-i e frig. Sunt nopti mult mai friguroase decat asta. Cu – 10 in fata. Pe unde matura? Pai eu si colegul meu facem tot bulevardul Coposu. De exemplu. De pe o parte pe alta. Si, e greu? Nu, eu m-am obisnuit. Sunt de cinci ani in Bucuresti. De cinci ani fac asta. Adica matur. Pai si inainte? Inainte am fost timp de 20 de ani operator chimist. N-am fost intotdeauna maturatoare. Si? Pai si prin 95′ ne-au dat afara. Unde era fabrica, in Bucuresti? Nu, eu sunt din provincie. Nu vrea sa spuna de unde. Nici eu nu insist. Stiti cum e sa te dea afara dupa 20 de ani de munca? Habar n-am, asa ca prefer sa o intreb ce facea mai exact. Pai, culori. Vopseluri. Faceam amestecuri. Dar dvs. sunteti de la Libertatea? Ma ia rasu’ putin pe dinainte, si ii spun ca nu, ca fac fotografii pentru mine. Aaa.

Parca s-a mai relaxat. Si unde locuiti? Pai am apartament langa Bucuresti. In Pantelimon. Acum e randul meu sa fac Aaa. Dar pe muteste, asa. Observa. Repeta. Se vede ca e mandra de asta. Ii zambesc. O incurajez. Ma bucur pentru ea. Si adauga. Sunt unii saracii care fac naveta in fiecare seara. Pai care-i orarul? Pai incepem de la ora zece seara si terminam la sase jumate. Si iarna ajung tepeni la munca. Asteapta cate o jumate de ora in statie la microbuz.

Si dvs. ce salariu avetit? Pai, cu bonuri de masa ajungem undeva la 10 milioane. Si de Sarbatori, avem prime. Si, e bine? E bine, si pentru asta ii multumesc domnului Prigoana ca are grija de noi si ne da o paine. Altfel, din ce-as fi trait?

Iar nu stiu ce sa-i raspund. Uneori ar fi minunat daca la genul asta de intrebari retorice s-ar gasi mai multe raspunsuri utile.  Se uita peste umarul meu.  Deja colegul ei a luat avans vreo suta de metri. inteleg. Ii spun saru’mana si ii urez spor la treaba.

Tu ce ai face daca…

…ai mai avea la dispozitie numai trei ani de viata?

luati la palme in modul asta, respondentii se grabesc sa raspunda :  “mi as lua traista in spinare si as pleca sa colind lumea, sa vad, sa traiesc, etc”

de ce crezi ca aproape toti oamenii sa grabesc sa raspunda in felul asta?

este un cliseu? un reflex indepartat al constiintei noastre nomade? o sansa pentru redescoperirea de sine?

sunt curios ce ar raspunde la intrebarea asta un suedez din Stockholm si, la cealalta extrema, un african dintr-un sat din Ruanda. voi ce ati raspunde de aici din Ro?

erata:

multumesc de raspunsuri, dar intrebarea la care caut raspuns nu este “ce ai face TU daca…” ci ” de ce crezi ca toti oamenii se grabesc sa raspunda la fel…”

Vocea poporului roman! ALO, SE AUDE?

noua, romanilor, ne place sa ne auzim vorbind. la birou, prin carciumi, dar cel mai adesea la telefon. atat de mult ne place sa ne auzim vorbind, incat am fost de acord, chiar si dupa ce am auzit, deci cum spuneam, am fost de acord chiar si dupa ce am discutat cu prietenii la carciuma sau pe mess, deci cum spuneam, am fost de acord chiar si dupa ce am citit cu lux de amanunte Legea 298/2008, deci cum spuneam in sfarsit, am fost de acord ca superbele noastre voci si maruntele noastre discutii despre viata, colegi, prieteni, excursii, carti, teve, betii, jocuri, plictiseala, politica, politicieni, cacat, deci tot aia, samd, deci am fost de acord ca toate astea vor ramane stocate in format digital pentru nepoti, extraterestri, lectii de dictie si nu in ultimul rand pentru Secu local’ si marea adunatura, numita din motive necunoscute si uniunea europeana.
si daca tot vorbim sa ne aflam in treaba, si fara nici un rost, si fara sa ne inregistreze nimeni (deocamdata) ma intreb si va intreb si pe voi daca ati avea chef sa ne strangem intr-una din zilele de w/e prin fatza guvernului, sa spunem sambata, 24 ianuarie, la ora 13:00 si SA STAM DE VORBA in mod civilizat si pasnic cu macacii care s-au instalat cam prea confortabil in palat. si va mai propun sa aducem si niste telefoane uzate de pe acasa sa facem o gramada mare cu ele, ca simbol al protestului nostru, ca semn de intelegere ca DA, domnilor parlamentari, ne-am prins ca ne ascultati, si va multumim, dar nu la genu asta de ascultare ne refeream.
deci, caci ne apropiem de concluzie,  daca aveti 10 -12 minute pentru libertatea voastra, haideti sa ne strangem sambata pe la ora 13:00, pe Calea Victoriei, la guvern sa lasam o vorba buna si un telefon mobil uzat  macacilor care HEI, E PE BUNE,  chiar ne vor asculta. doar au votat legea, nu?
intre timp, o sa incerc sa ma mai fac auzit si pe la alte urechi, si daca se poate va rog sa faceti acelasi lucru. stiu,  ar fi minunat.
ne mai auzim vineri pentru detalii.

p.s. ar putea fi primul protest spontan dupa multi ani de “crestere economica.” cum ne-ar sta domnilor, domnisoarelor si doamnelor? cum ne-ar sta sa facem ceva si pe cont propriu? ha?

Rage against the Machine la Sala Palatului

ori daramam noi Palatul, ori ne muta baietii aia destepti in alta sala de concerte. nu de alta, dar ne am saturat sa dam din cap si din picioare printre scaune imbracate in plush comunist. si-n plus, la parterul salii, se aude infect. infect. infect.infect.infect.infect.infect.infect.infect.infect.infect.infect.infect.infect.infect.

doar preturile la bilete sunt de efect. stiu, pe organizatori ii doare fix in rect.

in criza de alte rime proaste, nu mi ramane decat sa sper ca vreun alt organizator idiot va aduce RATM la Sala Palatului. si atunci sa vezi mass and chairs destruction.

Mafia pe plus

ROME (AFP)–The Italian mafia, the country’s organized crime network and its biggest enterprise, has not been affected by the global economic crisis, a report by an Italian business association said Tuesday.

The mafia has a turnover of EUR130 billion – surpassing any other Italian enterprise in 2008 – and a profit approaching EUR70 billion, said the report by Confesercenti, a group of 270,000 businesses specializing in the tourism and service sectors. “Unlike other businesses, the mafia has been little affected by the international economic and financial crisis,” the report said.

That fact makes the mafia “even more dangerous,” said the association’s president Marco Venturi. He said the mafia could use the current weakness in other businesses and the uncertainty in the economy to boost its position. The mafia’s “huge financial resources allow it to carve out new chunks of the market, to profit from the lack of liquidity, to acquire real estate and businesses,” the report said.

The main revenue sources for the mafia are drug trafficking (EUR59 billion), racketeering (EUR9 billion) and usury (EUR12.6 billion). These are followed by arms trafficking (EUR5.8 billion), contraband (EUR1.2 billion) and prostitution (EUR6 million). According to the report, the mafia is heavily involved in housing construction, which accounts for 37.5% of its profits, as well as retailing and restaurants. Some 180,000 merchants were forced to take out loans at exorbitant rates from mafia clans this year. In September 2007, the Italian employers’ association, Confindustria, took a step in its fight against the mafia by excluding members who agreed to pay the ” pizzo,” a charge imposed on businesses by the mafia.

TRANSPARENTA. PROFIT. AFACERI PROSPERE. felicitari, domnule Berlusconi.